7. MUNTENIA CENTRALĂ (BAZINUL INFERIOR AL DÂMBOVIŢEI)

7.3. Aspectul cultural Străuleşti

[continuare§]

[p. 117]

Lotul ceramic de la Căţelul Nou (la marginea de E a Bucureştiului actual, pe malul drept al Colentinei) a constituit pentru mine, de la început, o ciudăţenie. Alura foarte înaltă a ceramicii lucrate cu mâna (cea care a prezervat singurele forme întregi) părea să nu aibă corespondent în ceramica secolului al VI-lea din Muntenia[29]. Deşi nu am avut curajul să scriu negru pe alb, am spus în mai multe ocazii că această ceramică este mărturia supravieţuirii unor elemente carpice izolate până la sfârşitul sec. VI (mă cam miram că imediat apoi această formă se aneantizează, dar...). Nu a fost să fie exact aşa. Lectura pe fâşiuţe s-a răzbunat: la a nu ştiu câta deschidere a monografiei culturii Chilia-Militari, câteva rânduri scrise de Gh. Bichir m-au luminat: “...prezenţa aşezării (Chilia-Militari, nota EST) nu a fost sesizată stratigrafic şi arheologic cu prilejul săpăturilor de salvare efectuate aici. Autorul cercetărilor consideră că cele 12 monede de bronz[30] găsite în diverse puncte (...) au putut fi refolosite <în timpul locuirii din epoca prefeudală>[31]. Prin amabilitatea lui V. Leahu am văzut materialul scos din săpături şi am constatat că există şi ceramică de tip Chilia-Militari”. Observaţiile unui specialist al epocii mi-au sporit vigilenţa, şi iată constatările la care am ajuns:

Un al doilea lucru cel puţin curios la Căţelu Nou era prezenţa stratigrafică a nivelului arheologic de secol VI (fără analogie în jumătatea de sud a provinciei): “... stratul de pământ cenuşiu-deschis [peste cel cenuşiu-închis, preistoric – nota EST] a fost propriu numai unei locuiri din secolele VI-VII”[32]. Chestiunea s-a lămurit destul de repede, chiar în cuvintele raportului. Din cele 12 monede, 11 au fost găsite grupat, “deasupra depunerii de humus antic cenuşiu închis”, adică în stratul cenuşiu-deschis, iar a douăsprezecea monedă a fost “aflată tot deasupra depunerilor de humus cenuşiu închis a fost găsită în imediata vecinătate a bordeiului nr. 1, datând din a doua parte a epocii prefeudale”[33]. Numai că B.1 nu este de secol VI... În primul raport, din 1963, sunt descrise cinci locuinţe, din care 2, 4 şi 5 atât de tipice siturilor de câmpie de secol VI – că nu le mai descriem[34]; bordeiele 1 şi 3, în schimb, au cuptor construit din bolovani şi vălătuci[35], care, evident, nu au boltă, ci tăvi mari de lut, ambele prevăzute, la dreapta gurii, cu o groapă adâncă de cenuşă (fără atestare în sec. VI). În al doilea raport se vorbeşte despre trei noi locuinţe, din care “două nu aduc nimic nou” şi este descrisă o a treia[36], la care totul este străin secolului VI: planul cvasi-oval şi plasarea cuptorului la jumatea peretelui, cu dispunerea axului de-a lungul aceleiaşi laturi[37], cantitatea mare de oase din umplutură, îngroparea unui vas într-o groapă de lângă cuptor[38], în fine existenţa strecurătorii[39].

Ce mai rămâne din situl “prefeudal” de la Căţelu Nou? Rămâne ceva, dar nu prea ştim ce[40]. Rămâne ceva ceramică lucrată

[p. 118]

la roată rapidă, cel puţin aparent de factură bună[41], ba poate chiar timpurie, respectiv din prima jumătate a secolului al VI-lea (chestie care, de pe 4 fragmente, rămâne o impresie). Din ceramica lucrată cu mâna (6 piese cu totul), cel puţin una (cea din al doilea raport) este aparţinătoare unui orizont mai timpuriu, cu acea nuanţă carpică definitorie pentru aria răsăriteană a Munteniei[42]. Dintre celelalte, câteva sunt suspecte, datorită proporţiilor foarte înalte[43]. Reţinem fabricaţia slabă a ceramicii lucrate cu mâna, prost arsă, cu pastă conţinând pietriş mărunt şi o cantitate variabilă de cioburi pisate[44]. Reţinem existenţa celor câteva tipsii (lipsă în ilustraţie), care lasă, prin plural, senzaţia că ar fi mai multe (la un lot atât de restrâns înseamnă multe), ceea ce ar consolida ipoteza unei datări în prima jumătate a secolului. Raportul dintre cele două tehnici este, conform raportului, net favorabil ceramicii modelate manual. Cum devine acest raport după ce eliminăm cam jumătate din ce cunoaştem? Greu de spus.

De observat că, în fapt, am mutat problema din aşezarea de secol VI în cea mai timpurie, pe care am considerat-o, după Gh. Bichir (şi după aportul numismatic[45]) de sec. III. Dar unde este ceramica tipică Chilia-Militari, respectiv cea cenuşie, lucrată la roată, care domină net peisajul epocii? Avem 3 bordeie mai timpurii, străine de habitudinile culturii Ipoteşti-Cândeşti. Sunt ele oare integrate orizontului Chilia-Militari? Nu[46]. Imensa majoritate a bordeielor de sec. III nu au sursă de încălzire, în Câmpia Română. Cuptoare de bucătărie se găsesc, de regulă, câte unul pe fiecare aşezare[47] (al doilea indică automat o fază suplimentară). Noi avem, la Căţelu Nou, trei cuptoare în trei bordeie. Această situaţie caracterizează mai degrabă aşezările mai târzii, de secol V, precum al doilea nivel de la Cireşanu. Ar putea aceste locuinţe (B.1, 3, 8) să reprezinte etapa confuză, cu comerţ dezorganizat, din momentul căderii imperiului hunic? Este posibil, dar avem mult prea puţine date.

Ceea ce avem de reţinut din aşezarea de sec. VI de la Căţelul Nou rămâne, eventual, aceeaşi caracteristică a ceramicii modelate manual de factură înaltă, care caracterizează aproape în exclusivitate Muntenia sub-carpatică şi unele piese de la Străuleşti, reflectând o mai veche filiaţie carpică. Este interesant de notat că aceste observaţii, făcute pe ceramica de secol VI, calchiază întocmai harta distribuţiei siturilor cu influenţă carpică, aşa cum a rezultat din studiul antichităţilor de secol III[48]. Ceea ce, personal, am remarcat numai la momentul scrierii acestor rânduri...

ÎNAPOI LA CUPRINS VOLUM I

ÎNAPOI LA INDEX

aspectul Străuleşti, comentariu la:

- Străuleşti-Măicăneşti

- Străuleşti-Lunca

- concluzii

MAI DEPARTE – Alte aşezări bucureştene

---

§ Această parte nu constituie, în original, un subcapitol distinct; § 7.3., având dimensiuni mari, a fost împărţit, pentru ca fişierele să se deschidă mai uşor.

[29] TEODOR E. 1996, în special figura 9. Problema a fost sesizată mai de mult (TEODORESCU 1971, nota 49).

[30] De la Marcus Aurelius la Filip Arabul (tot citatul din BICHIR 1984, p. 89-90).

[31] LEAHU 1963, p. 34.

[32] LEAHU 1965, p. 13.

[33] LEAHU 1963, p. 34.

[34] Menţionez însă că un şir de gropi de par pe centru nu poate însemna un acoperiş într-o apă, cu atât mai puţin cu deschiderea spre est (LEAHU 1963, p. 36), fiindcă bordeiele ar deveni veliere!

[35] Vezi FERCHE 1974, aşezarea de secol III.

[36] LEAHU 1965, p. 67, locuinţă numită B.8 la început, în text, dar B.7 apoi, la fig. 45-46, ca şi în text, mai jos. Dacă am înţeles bine, totuşi, ar fi vorba despre acelaşi complex.

[37] Exemple ar fi multe, dar să ne rezumăm la două, din sec. III: aşezarea daco-romană de la Locusteni (POPILIAN & 1979) şi propriile cercetări de salvare (colectiv din MNIR) de la Vadu Anei, din 1991-1993 (adică din aceeaşi microzonă cu Căţelu Nou, la doar circa 10 kilometri est). În secolul VI se mai întâmplă să fie găsit cuptorul pe mijlocul unui laturi, dar în această situaţie axul logitudinal al cuptorului este totdeauna perpendicular pe peretele alăturat.

[38] Recipient înalt, de o clară factură carpică (LEAHU 1965, fig. 46). Obiceiul respectiv este neatestat în sec. VI.

[39] Chiar dacă modelată manual, pentru care, până acum, nu cunosc analogii în sec. VI. Aş vrea să se înţeleagă faptul că aceste rânduri nu urmăresc demolarea unui respectabil coleg, care este specializat în cu totul altceva. Mai mult, cunosc condiţiile grele ale unui şantier de salvare, pe care tinerii sunt aruncaţi ca în groapa cu vipere. Astfel de episoade ar trebui să dea de gândit conducătorilor de instituţii, la momentul deciziei, atunci când se hotăreşte echipa unui asemenea de şantier, pentru a nu pune săpătorii în situaţii imposibile.

[40] Din nefericire raportul nu menţionează care piese provin din care complex, situaţie în care materialele de sec. III şi sec. VI ar putea fi separate.

[41] LEAHU 1963, fig. 26.

[42] Aşa cum este definită de BICHIR 1984, v. în special harta de la planşa I/2 (p. 123); a se observa că acolo aşezările şi necropolele carpice se opresc pe râul Buzău (mai exact câţiva kilometri la sud). Cred că această limită se poate coborâ pe Colentina.

[43] LEAHU 1963, în special fig. 27/1, 3, poate şi 27/4.

[44] LEAHU 1963, p. 38. Aspectul este însă comun, secolelor III şi VI, în acelaşi areal.

[45] Să ne aduce aminte însă că monedele au fost găsite la baza stratului cenuşiu-deschis, de “secol VI”.

[46] În aceste condiţii, confuziile lui Valeriu Leahu sunt explicabile!

[47] BICHIR 1984, p. 10-11, ceea ce, în treacăt fie spus, este foarte interesant pentru organizarea socială (ce înseamnă cantina?).

[48] BICHIR 1984, p. 123, pl. I/2.